„PSD duce o campanie furibundă de minciuni împotriva PNL și lansează în spațiul public tot felul de intoxicări care nu au nicio legătură cu realitatea. După 2 ani de dezastru în guvernare, PSD nu mai e în stare să le spună nimic altceva concret românilor în afară de niște minciuni abracadabrante în speranța că românii le vor mai da crezare. Singurul lucru pe care îl mai știe acest partid comunistoid este să inventeze declarații sau poziții politice pe care le-aș fi avut eu sau Partidul Național Liberal legate de salariul minim sau de legea salarizării. Acest partid a ajuns o baltă mizeră din care niște ordinari pescuiesc cele mai gogonate minciuni posibile, stupefiante, ireale”, a afirmat Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă remis, vineri Mediafax.
Liderul PNL spune că dacă majorarea salariilor va fi făcută în așa fel încât să ducă la creșterea puterii de cumpărare, atunci ar crește și nivelul de trai al românilor.
„Partidul Național Liberal susține atât creșterea salariului minim, prevăzut de altfel în Constituție și de care nu se poate atinge nimeni, cât și toate celelalte salarii din economie sau administrația publică și în general a veniturilor pentru toate categoriile de cetățeni, antreprenori, salariați sau pensionari. Creșterea veniturilor pentru populație pe care o promovează Partidul Național Liberal este, însă, o formulă care asigură creșterea reală a puterii de cumpărare și nu prin inflație așa cum a făcut PSD, ceea ce a determinat ca nivelul de trai al românilor să scadă dramatic pentru multe categorii de populație în ultimii doi ani”, a completat Orban.
El amintește de proiectul de lege al PNL care propune ca majorarea salariul minim să fie făcută în urma unor negocieri între patronate și sindicate.
„Partidul Național Liberal promovează un proiect de lege prin care salariul minim să crească prin negocierile directe între patronate și sindicate în funcție de mai mulți indicatori obiectivi, precum rata inflației, indicele de productivitate și rata de creștere economică, așa cum este mecanismul de creștere a punctului de pensie pe care PSD refuză să-l aplice. De fapt, campania mizerabilă pornită de PSD împotriva Partidului Național Liberal arată disperare acestor mitomani pentru că românii au înțeles că PSD și ALDE au tăiat veniturile angajaților și ale pensionarilor prin inflația generalizată provocată și prin neaplicarea formulei de indexare a pensiilor prevăzută în legea aflată în vigoare”, a explicat liderul liberalilor.
„Prin neaplicarea mecanismului de indexare a pensiilor prevăzut în lege, adică cu 7% în 2018 și 9% în 2019, pensionarii au pierdut 240 lei la o pensie medie de 1.000 lei în 2018 și 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1.100 lei. Acesta este adevăratul rezultat al guvernării PSD – ALDE care-i doare pe români”, completează Orban.
Președintele PNL susține că partidul pe care îl conduce are în vedere măsuri care vor garanta că toate majorările pensiilor și salariilor să fie garantate, fără „chichițe contabile” folosite de PSD.
„Noi garantăm plata tuturor drepturile salariale câștigate de români și a majorărilor de pensii la care au dreptul pensionarii, fără tertipuri contabile și fiscale sau chichițe legislative care să-i trimită pe români să-și caute dreptatea prin instanțele de judecată, așa cum face PSD cu drepturile salariale ale profesorilor sau ale pensionarilor din grupele I și II de muncă. Mai mult, ne angajăm să sprijinim nu numai salariații din sectorul public dar și pe cei peste 4 milioane de angajați din sectorul privat care au fost abandonați de actuala guvernare toxică PSD – ALDE, care prin atacurile la sectorul privat și multinaționale, le pun locurile de muncă în pericol și riscă să rămână pe drumuri, fără salarii și să ia din nou drumul pribegiei în străinătate”, a mai spus Ludovic Orban.
Liderul PNL propune o creștere a pensiilor și salariilor care să aibă la bază investiții și fonduri europene care vor avea ca efect dezvoltarea infrastructurii și inclusiv crearea mai multor locuri de muncă bine plătite.
„Partidul Național Liberal susține creșterea salariilor și a pensiilor din România la nivel european prin stimularea unei creșteri economice sănătoase bazată pe investiții și fonduri europene care să ducă la dezvoltarea infrastructurii și la atragerea de noi investitori, ceea ce va crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite. Românii s-au săturat de hoți și de minciunile guvernării haotice PSD – ALDE care le pune în pericol plata salariilor și pensiilor și vor arăta acest lucru pe 26 mai, când vor da semnalul schimbării acestei guvernări”, a conchis Orban.
Reacția președintelui PNL vine după ce social-democrații au transmis, într-un comunicat de presă, că liberalii au fost mereu adversarii creșterii salariului minim, amintind despre o scrisoare deschisă adresată în 2014 Guvernului și semnată de PNL și USR în care precizau că această majorare e „distructivă pentru economie”. Aceștia au mai susținut că, în cazul în care Ludovic Orban și PNL și-ar pune în practică teoria și dorința abrogării Legii salarizării unice, atunci ar fi afectați 1,2 milioane de angajați și astfel „și-ar putea lua adio” de la majorările salariale prevăzute până în 2022.